Acest traseu din minunata Tara Dacilor se poate face usor din Brasov, sau din Sighisoara si ajunge pe la Rumidava- peste care s-a ridicat ulterior Cetatea Medievala Rupea, apoi pe la interesanta fortificatie a cetatii taranesti de la Jimbor, la Castelul Bethlen, Lacul de Smarald si Coloanele de Bazalt din Racos.

CETATEA RUPEA este de cativa ani renovata foarte frumos. Am ajuns la ea si inainte de renovare, cand imaginea ei m-a atras din drumul national, asemenea unei sirene. Datorita importantei istorice si a frumusetii acesteia, Cetatea Rupea este un obiectiv interesant de vizitat in zona Brasovului.


Locul a fost mentionat prima data ca si asezare dacica, cu denumirea de Rumidava. Romanii au construit mai apoi aici un castru, pe care l-au denumit Rupes, ceea ce insemna stanca. Sasii au marit cetatea si au construit in mai multe stadii, o mare fortificatie, pe care au numit-o REPS si in care se gaseau mai multe bresle, care protejau satele din jur impotriva navalitorilor.



Chiar daca Cetatea Rupea a fost frumos renovata, se prezinta din pacate cu un aer auster, fara animatie, fara expunerea unor arme si costume specifice vremii si cu foarte putine panouri explicative. Nu stiu daca intre timp s-a mai schimbat ceva, dar daca nu, ar trebui sa ia exemplul Cetatii Miko din Miercurea Ciuc, sau al bisericii fortificate din Axente Sever.

Cetatea taraneasca din JIMBOR a fost construita in anii 1500 si te intampina din departare cu alura ei impunatoare. Imaginea cetatii situata deasupra satului, m-a dus cu gandul la o closca care-si vegheaza puii si care, la nevoie, vin sa se adaposteasca aici, sub aripile ei de zid.

Am lasat masina langa biserica si am urcat dealul pe langa cimitir, intr-o placuta plimbare, gasind cumva in partea din spate o intrare. Cetatea Jimbor, strajuita de brazii seculari, este din pacate in ruina, dar merita sa urcati pana la ea si va va rasplati cu o frumoasa priveliste asupra intregii zone.

Zona Racos ofera imagini naturale incredibile, completate de pitorescul sat cu casele sale sasesti si de CASTELUL FEUDAL SUKOSD BETHLEN.
Acest castel a fost ridicat in jurul anilor 1600 de familia Sukosd-Bethlen pentru a-i servi ca si resedinta, dar si ca loc de aparare impotriva eventualelor razmelite taranesti.


Din pacate, in timpurile comuniste, a servit ca si C.A.P., ca multe alte astfel de monumente istorice, iar in ziua de astazi ne asteapta fara sa fie renovat si pus in valoare. L-am vizitat de doua ori. Prima data nu am reusit sa-l vizitez la interior, fiind inchis, dar i-am admirat puternica alura fortificata cu donjoanele si zidurile imense- pe care am gasit sarpele incoronat, blazonul familiei Bethlen intalnit si la Castelul din Cris si la Castelul Bethlen din Cetatea de Balta.



A doua oara am fost mai norocosi si am gasit aici o doamna care avea cheile CASTELULULUI FEUDAL SUKOSD BETHLEN. Intrarea in castel nu costa, decat daca vrei sa contribui cu ceva pentru aceasta disponibilitate. Am inteles ca a fost retrocedat si ca se afla in renovare, dar pe fondul unei lipse acute de bani. Merita sa intri doar pentru frumoasa imagine a imprejurimilor, avuta din turnul castelului, dar cam atat. Am mai remarcat la interior, pe un perete, urmele unei picturi reprezentand un cerb, iar pe balustradele de lemn un frumos motiv floral.




Nu departe de Satul Racos se afla ruinele celei mai mari cetati dacice dupa Sarmisegetuza si cele trei monumente naturale protejate: Lacul de smarald, Coloanele de bazalt si Vulcanul Racos.



Merita sa vizitezi aceste obiective pentru imaginea lor incredibila. Parca pasesti in alta lume. In mijlocul unui peisaj autentic transilvanean, am gasit cu totul altceva. O imagine selenara, cu teren rosiatic si pietre de texturi si culori contrastante, apoi o mica delta, Lacul de smarald cu a sa culoare incredibila si Coloanele de Bazalt de la Racos, declarate rezervatie naturala inca din anii ’60.




Nu ne asteptam sa gasim atat de multa lume aici. Unii au venit doar sa viziteze si sa faca cateva poze cu fundalul special, altii sa se racoreasca in frumosul lac.

Iar daca mai aveti timp la dispozitie, puteti include la acest traseu si o vizita la frumoasa biserica a familiei Leonida, aflata in satul BOGATA OLTEANA, un monument pe care l-am prezentat la articolul cu Muzeul Stiintei Dimitrie Leonida.

Sper ca v-a placut articolul si ca v-am inspirat pentru urmatoarea destinatie de vacanta! Va invit in incheiere sa descoperiti pe harta de pe www.taradacilor.ro peste 500 de obiective turistice din Romania: https://www.taradacilor.ro/2016/02/28/tara-dacilor-pe-harta/

16 Comments