Am descoperit in Dealul Mare o crama artizanală, unde vinul se face cu răbdare și pasiune, fără niciun ajutor mecanizat, și unde numărul de sticle este limitat pe bune. Aici, la crama Mierla Alba, o crama- boutique in adevăratul sens al cuvântului, noul și vechiul au fost foarte frumos îmbinate, punându-se atenție pe fiecare detaliu.

Crama Mierla Alba a apărut recent in peisajul oenologic din Dealu Mare, cu un start curajos chiar in ajunul Pandemiei. A preluat de la IAS Tohani câteva anexe- o pivnița si vechi locuri de cazare ale muncitorilor, iar in prezent locația a fost adusă la viața cu bun simt estetic, de catre oenologul Daniel Dorneanu, proprietarul majoritar al cramei. Acesta ne-a întâmpinat cum am ajus in curte, și ne-a condus in spate, in prima încăpere in care se produce magia. 

Am aflat cu acesta ocazie câteva lucruri despre istoricul cramei și despre experiența in domeniu a oenologului Daniel Dorneanu. Acesta s-a specializat in Bordeaux, Franța și apoi a fost oenolog la Domeniile Franco-Romane. Dar înainte de asta, bunicul lui din Moldova i-a deschis sufletul pentru vin cu poveștile lui despre cum se face aceasta licoare și cu îndemnul care i-a rămas de atunci neșters in minte: “Haide, gusta! Sa vezi ce minunăție!”

Viile sale sunt amplasate in jurul Crucii Manafului, un monument pe care l-am vizitat și noi de câteva ori, și astfel imaginea acestui monument istoric a fost folosita pentru o gama de vinuri a acestei crame. Ma bucur ca a făcut aceasta alegere, pentru ca in felul acesta, povestea Crucii Manafului pe care am promovat-o și eu pe acest blog, o sa ajungă mai ușor sa fie cunoscuta de către romani. 

In aceasta încăpere am aflat cum face Daniel Dorneanu vinul sau artizanal, iar pe pereți am găsit mai multe poze cu  evenimente, oameni, sau lucruri legate de crama Mierla Alba(o poza  cu via bătrâna de 60 ani, cu primele persoane care au vizitat crama, s.a.m.d).

Am urcat apoi in turnul cramei, de unde se vedeau pana in depărtate viile din Dealu Mare. Acest turn ne-a atras atenția cum am intrat in curtea cramei, pentru ca oferă construcției  o alura de fortificație. Ne-a dus imediat cu gândul la culele întâlnite prin sudul Romaniei, cum sunt: Cula lui Tudor Vladimirescu, Cula Glogovenilor, Cula Racoviță, Cula Tatarascu, Cula Maldarescu, Cula Greceanu, sau chiar Casa cu Blazoane.

Sub turn este o veche pivnița, unde se păstrează sticlele de vin și alte baricuri, iar chiar la intrare, pe un pat de pietriș, a fost așezată o rolă de fântâna veche, sculptata in piatra. Aceasta a fost salvata din viile cramei in ultimul moment, atunci când un localnic se apucase sa o spargă ca sa o folosească la fundația casei.

In curtea cramei au fost plantați pini umbrosi și migdali, iar arborii ornamentali, lavanda si gazonul sunt bine întreținute. Din loc in loc sunt amplasate ulcioare vechi, ornamente cu sticle care se leagănă in adierea vântului, sculpturi in metal sau piatra, obiecte ornamentale care au fiecare câte o poveste, si care îmbogățesc acest loc.

La umbra deasa a copacilor sunt amplasate câteva mese, unde se fac degustările de vara, iar in lateral spate este amenajat un spațiu cu o mini grădina de legume, un loc de grătar și de foc de tabăra.

In lateralul turnului se afla încăperea principala de degustare, in care, podeaua, suportul pentru sticle și masa, sunt făcute din lemn de budane vechi.

In aceasta încăpere se afla și Cartea de oaspeți a cramei Mierla Alba, care este de fapt o tabla mare ce, atunci când se umple de mesaje, se fotografiază, și fotografia se pune pe peretele alăturat, iar tabla se șterge și se umple din nou. Frumos mod de a-ți prezenta cartea de oaspeți, pe care putini oameni o rasfoiesc atunci când vizitează o crama. Va redau mai jos câteva dintre mesajele lăsate aici:

“Am venit pentru vin, și mai vin”/“Decât alcoolic anonim, mai bine bețiv notoriu.”/“Cel mai bun vin- vin la tine, cel mai rău vin- vin degeaba”/“Vinul reprezintă poezia îmbuteliată”/“#VreauSaVin”/“Decât o biata femeie, mai bine o femeie beata!”/“Wine Not?”/“Am sorbit nectarul fin, recunosc deschis iubito, și-n curând o sa revin, bucuros ca n-am Mierlit-o”/“Omul sfințește locul, și vinu-i sa savoare”/“Dacă Vin, Re-Vin!”/“Vin fiert, plec vesel”/“Primul pahar e bun pentru sănătate, restul sticlei e bun pentru moral”/“ Live, Love, Wine” și “ Veni, baui, plecai”/“Vinul e mai bun când îl bem împreuna”.

Am mai remarcat in aceasta încăpere si tirbușonul vechi, dopul din stejar de pluta, o acțiune a Băncii Viticole a României si una a Societății Cooperative- Dealul Odobeștilor, reviste vechi românești sau franțuzești dedicate viticulturii, o crenguța cu migdale asezata la fereastra, scaunele vechi recondiționate, sculpturile de lemn de pe perete, cutia cu trei sticle de vin sau “cuibul cu trei mierle albe”- o cutie care te va face sa fii norocos.

Si degustarea la crama Mierla Alba a fost diferită fata de alte crame. In deschidere am încercat migdale prăjite din producția proprie si Covrigi de Buzău, pe langa clasicele grisine. Apoi, am asociat vinurile albe cu brânzeturi, iar vinurile roșii cu mezeluri românești de calitate (fata de alte crame unde asocierea vinurilor a fost făcută cu salam Fuet).

Am pornit degustarea cu o Feteasca Alba, un vin ușor, de vara. Apoi am încercat un Chardonnay baricat, uleios, cu miros de tămâie și gust discret de pere coapte. Am trecut la un roze creat din Merlot si la un Crucea Manafului, un vin rosu realizat din 90% Merlot si 10% Feteasca Neagră.

In final am ajuns la vinul Mierla Alba, un cupaj de Feteasca Neagră 90% si Merlot 10%. Eticheta de la acest ultim vin este cu o mierla alba, ascunsa între zeci de alte mierle negre, parca pusă acolo ca sa-ți testeze atenția după mai multe pahare de vin.

Nu am gustat pana acum vinurile de la Mierla Alba și nici nu ma informasem despre povestea acestei crame, așa ca, atunci am pornit spre crama, ma gândeam ca denumirea de Mierla Alba o fi fost pusă după numele de la care vine denumirea vinului Merlot, și ma gândeam ca-i zice și “Alba” pentru ca o fi pe aici vreun vin din Merlot vinificat in alb. Aici la crama am aflat ca denumirea “Mierla Alba” a fost auzita in Franța, unde aceasta expresie se folosește pentru lucrurile rare, pentru ca mierlele albe sunt cu adevărat rare- “C’est vraiment un Merle Blanc!

Așa am întâlnit Mierla Alba din viile ce înconjoară Crucea Manafului, impreuna cu “Dresorul de mierle”- oenologul Daniel Dorneanu.

Crama Mierla Alba este o crama romantica, care da clasa multor crame din Romania. E mult mai frumos aici fata de cum e la alții. Totul e bine îngrijit, cu bun gust, cu detalii, cu o poveste pe care o pune foarte bine in valoare, cu umbra din belșug.

Se vede ca proprietarul a trăit experiența Franței in toate detaliile cramei, in modul de organizare si de prezentare al turului, in iubirea pentru lavanda și mulțimea de pini ce umbresc curtea.

APASA AICI PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII

Ca și la crama Prince Stirbey, și aici am avut parte de un sentiment puternic. Se vede ca atunci când proprietarul îți prezintă crama, ai cea mai frumoasa experiența, afli povestea fiecărui obiect, iar turul are suflet.

Am văzut ca la crama Mierla Alba nu s-au făcut doar degustări si tururi de crama, ci s-a ținut un retro party, apoi bike and wine, si o sesiune de poze de la o nunta. Se fac degustari si cu numar mic de persoane, iar pentru programare noi l-am contactat direct pe Daniel Dorneanu la numarul de telefon 0744273882 si la adresa mierla.alba@gmail.com, gasite pe pagina de facebook a cramei.

In aceasta zona mai puteti vizita Tabara de Sculptura Naeni si Crucea Megalitica a ManafuluiBiserica Dintr-o Piatra si mormantul tracic alaturat, Conacul Bellu, Tabara de Sculptura CiolanuCrama Muzeu 1777Biserica Cetate BraduManastirea ApostolacheManastirea VarbilaVulcanii Noroiosi, obiectivele turistice din Buzauobiectivele turistice din Ploiesti, s.am.d.

Sper ca v-a placut articolul si ca v-am inspirat pentru urmatoarea destinatie de vacanta!  Va invit in incheiere sa descoperiti si alte trasee interesante pe harta de pe taradacilor.rohttps://www.taradacilor.ro/2016/02/28/tara-dacilor-pe-harta/

harta obiectivelor turistice ale Romaniei, ce sa vezi, infoturist

Similar Posts

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *