Am profitat de o dimineață liniștită de duminică, departe de agitația orașului, pentru a explora o parte mai puțin cunoscută, dar fascinantă, a Transilvaniei: Țara Călatei. Aici, istoria și arta se întâlnesc în arhitectura unică a bisericilor reformate, renumite pentru tavanele lor cu casete pictate. Traseul meu de o zi a pornit din Cluj-Napoca, pe când mă aflam în oraș pentru Festivalul Untold, și a urmat un parcurs plin de descoperiri, de la sate cu poveste, până la panorame spectaculoase.

Prima oprire a fost la biserica reformata din satul Izvoru Crișului, unde am ajuns înaintea slujbei, când credincioșii se adunau, salutându-se și schimbând vorbe.

Am parcat mașina și am urcat spre biserica reformată, o construcție impunătoare care domina peisajul. Lângă biserica am zărit un monument dedicat lui Vásvári Pál– cu inscriptia- “națiunile doresc emanciparea alături și împreună, nu prin ruinarea reciprocă”.

Vásvári Pál a fost un nume emblematic al Revoluției de la 1848, un tânăr istoric și scriitor maghiar, un idealist care a jucat un rol activ în mișcările revoluționare de la 1848. În anul 1849, în timpul luptelor din Munții Apuseni, a fost ucis, devenind o figură legendară a luptei pentru independența ungurilor fata de Imperiul Austriac.

Biserica în sine este o bijuterie arhitecturală. Construită inițial în secolul XIV în stil romanic, a fost extinsă și fortificată ulterior, căpătând elemente gotice. În interior am admirat faimosul tavan casetat pictat, o tradiție locală care a înlocuit frescele medievale. Aceste picturi, realizate în secolele XVII-XVIII, sunt pline de simbolism, fiecare casetă fiind o poveste în sine.

Am observat, de asemenea, micile basoreliefuri în piatră încorporate în zidurile exterioare, fragmente de construcții mai vechi, care au fost reutilizate, adăugând un strat suplimentar de mister și istorie.

Următoarea oprire a fost în orașul Huedin. Am ajuns chiar când slujba se terminase și am avut ocazia să asist la momentul în care credincioșii, unul câte unul, au trecut prin fața preotului pentru a-i strânge mâna.

Am așteptat cu răbdare, apoi am cerut permisiunea de a vizita biserica. Preotul a fost extrem de încântat, dar s-a scuzat că trebuie să plece rapid la o altă slujbă, în alt sat.

Biserica reformată din Huedin este un monument istoric, construită la sfârșitul secolului al XIV-lea. Este o construcție impunătoare în stil gotic, care a fost fortificată ulterior cu ziduri de apărare. De-a lungul istoriei, a fost martoră la numeroase evenimente, de la asedii la reforme religioase.

În fața bisericii, am descoperit câteva monumente funerare sculptate în lemn, o formă de artă populară specifică zonei. Una dintre ele aducea aminte de poetul Petőfi Sándor, figura emblematică a culturii maghiare, pe care o mai întâlnisem și in Albești, Sovata, Târgu Mureș.

Interiorul bisericii este dominat de un tavan casetat incredibil. De data aceasta, picturile erau mult mai variate, cu flori, viță de vie și struguri, păsări, blazoane și chiar scene cu balauri. Era o adevărată galerie de artă populară medievală.

Am observat și un perete cu o pictură murală, puțin ștearsă. Punctul culminant al vizitei a fost urcarea în turnul bisericii, de unde am avut parte de o priveliște panoramică superbă asupra orașului Huedin.

Am continuat drumul spre Sâncraiu, un sat despre care auzisem că este un punct de referință turistic, cu arhitectură deosebită și puncte gastronomice locale.

Din păcate, așteptările mele au fost subminate de realitate. Am găsit cu greu câteva case mai deosebite, iar punctele gastronomice erau închise în weekend, necesitând programări cu zile în avans.

Biserica Reformată din Sâncraiu, un monument istoric din secolul XIII, este un exemplu de arhitectură gotică, cu un turn impunător și un interior simplu, dar elegant.

Ne-am îndreptat apoi spre Văleni, unde știam că se află o altă biserică reformată, construită sus pe un deal, oferind o priveliște unică. 

Biserica reformată din Văleni este un monument emblematic, construită în secolul al XIII-lea și fortificată ulterior. Turnul său masiv, specific bisericilor medievale din Transilvania, o face un punct de reper în zonă. Din păcate, nici aici punctul gastronomic local nu era deschis.

O parte a zilei am dedicat-o naturii, îndreptându-mă spre Lacul Beliș.

Aici aveti posibilitatea de a închiria diverse ambarcațiuni și SUP-uri, o activitate excelentă pentru relexare. Am remarcat însă, ca și la Lacul Tarnița, că lipsește o promenadă pe mal, ceea ce ar fi putut transforma experiența într-una completă, oferind vizitatorilor posibilitatea de a se plimba și de a se bucura de peisajele impresionante în siguranță.

În cele din urmă, a fost o zi plină de contraste. Am descoperit biserici spectaculoase și am aflat poveștile lor, dar am învățat și că turismul în mediul rural, în ciuda potențialului uriaș, necesită planificare și pregătire, mai ales când vine vorba de accesul la servicii. Cu toate acestea, frumusețea casetelor pictate și a peisajelor din Țara Călatei rămâne o amintire de neuitat.

VEZI AICI CELE MAI MISTO CAZARI DIN CLUJ-NAPOCA SI IMPREJURIMI.

Din Cluj Napoca se poate ajunge usor si la alte obiective turistice importante din Romania, cum sunt: Castelul Gilau si lacul Tarnita, Cetatea Bologapartiile de schi de la BaisoaraCastelul Banffy, orasele Gherla si DejCetatea Liteninenumaratele perle din Muntii ApuseniCheile BorzestiCheile TurziiCheile Turenilor, s.a.m.d.

Sper ca v-a placut articolul si ca v-am inspirat pentru urmatoarea destinatie de vacanta!  Va invit in incheiere sa descoperiti pe harta de pe www.taradacilor.ro peste 600 de obiective turistice din Romania: https://www.taradacilor.ro/2016/02/28/tara-dacilor-pe-harta/

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *