În weekendul trecut, am ajuns în inima podgoriei Dealu Mare, la CRAMA 1000 DE CHIPURI din Urlați — un nume binecunoscut iubitorilor de vin. Dacă aromele vinurilor acestei crame îmi erau deja cunoscute de la targul de vinuri Revino si din achizitiile online de la magazinele de specialitate, vizita mi-a oferit șansa să descopăr locul unde sunt create aceste minunate licori și poveștile care dau viață fiecărei etichete.

Am ajuns pe la prânz, pe o vreme caldă de vară, dar plăcută datorită adierii blânde de vânt și a naturii înconjurătoare. Crama e ușor accesibilă din București (cam o oră și ceva de mers), iar odată ce am ajuns acolo, am uitat de tot zgomotul orașului.

Turul cramei – între inox, butoaie și vise

Turul a început direct în inima cramei – zona de producție, unde am văzut tancurile de inox și barrique-urile de stejar. Totul curat, aerisit, cu mirosul acela de vin și lemn umezit care îți dă fiori plăcuți.

La CRAMA 1000 DE CHIPURI se fac vinuri din soiuri autohtone și internaționale: Fetească Neagră, Merlot, Cabernet Sauvignon, Shiraz, Pinot Noir, Cabernet Franc, dar și albe precum Sauvignon Blanc, Feteasca Albă, Tămâioasă sau Chardonnay. Povestea cramei, ce deține în prezent aproximativ 64 de hectare, a început în 2007 cu achiziția unor terenuri cu vița de vie din Dealu Mare, iar prima recoltă a fost în 2011.

Numele cramei a fost inspirat de cartea „Eroul cu o mie de chipuri”, de Joseph Campbell, care exploreaza ideea transformarii si a calatoriei interioare. Eroul nostru, vita de vie, care produce o mare cantitate de soiuri diferite. In acelasi spirit, crama isi propune nu sa produca vinuri in cantitati industriale, ci „să producă fericire pe chipul câtorva oameni„, precum si să creeze vinuri speciale, diferite de altele, vinuri care nasc stari, aduc emotie, aprind zambete.

Unele vinuri poartă numele și chipul proprietarilor originali ai terenurilor cu vita de vie (ex. Cantea, Luscan, Iordache), o formă de omagiu adus muncitorilor care au pus suflet în solurile acestei regiuni viticole.

Ce mi-a plăcut in primul rand la acest tur a fost faptul că nu a fost nimic pretențios în explicații – doar oameni pasionați, care îți arătau ce fac cu bucurie, si chiar daca erau in acel moment și alte grupuri la degustare, totul s-a desfășurat lejer, fără grabă. 

Degustarea – chipuri, vinuri, emoții

In prezent degustarile au loc la restaurantul cu terasa al pensiunii Casa Colinelor, dar acestea se muta treptat sus pe deal, în noul conac cu arhitectura neoromaneasca al cramei, sau pe terasa acestuia cu vedere spre dealurile pline de viță-de-vie. 

Degustarea de baza este cea de trei vinuri: un cupaj alb (realizat din Feteasca Alba, Riesling Italian, Chardonnay, Sauvignon Blanc si Muscat Ottonel), o Tamaioasa Romaneasca si un vin rose realizat din Pinot Noir. Dar sunt mai multe pachete de degustare, in care poti adauga ce vinuri iti doresti.

Am apreciat mereu etichetele elegante ale CRAMEI 1000 DE CHIPURI, dar in special pe cele cu model stilizat de IE. Unele poartă denumirile Sforile și Fintesti, ce fac referire la o bucată mică de teren agricol/o mică moșie, si la satul unde sunt cultivați o parte din strugurii cramei. Sforile/Fintesti 7 (Shiraz cu Feteasca Neagra) și Sforile/Fintesti 8 (doar Shiraz maturat 2 ani în baric de stejar), aceste vinuri fiind vârfurile de gamă ale acestei crame.

Gama de vinuri a CRAMEI 1000 DE CHIPURI este destul de vastă, dar vinurile care cred ca le-au adus faima sunt: Fn14 (Feteasca Neagra) maturată 18 luni în baricuri de stejar și Wild Heritage (Fetească Neagră, Shiraz, Cabernet Franc, Cabernet Sauvignon și Merlot), un vin maturat în butoaie de stejar 24 luni.

Cazarea – Casa Colinelor

Nu am rămas peste noapte la pensiunea Casa Colinelor, ce este situată chiar lângă cramă, dar am avut prieteni care au stat aici cu ocazia unor degustări. Mi s-a părut ca e un loc curat și liniștit, cu camere ce au vedere spre vie, un loc bun si pentru evenimente diverse și teambuilding-uri. 

Am apreciat de asemenea faptul ca la restaurantul pensiunii Casa Colinelor vinurile lor speciale sunt vândute la prețul de listă, nu la preț dublu, triplu, ca la alte restaurante si chiar crame, iar în felul acesta poți să le comanzi fără stres și să le asociezi astfel și cu un fel de mâncare, nu doar cu brânzeturi și mezeluri ca în cazul majorității degustarilor. Cei de la CRAMA 1000 DE CHIPURI nu fac recomandări de asocieri culinare pentru vinurile lor,  considera ca “vinul se asociază cel mai bine cu prietenii”.

„Vinul tău din via ta”

Un lucru care m-a surprins plăcut a fost și programul lor prin care poți „adopta” onorific un butaș/butuc in viile lor din Dealu Mare. Primești 6 sticle de vin cu etichetă personalizată cu numele tău, o degustare de 3 persoane și poți merge la cramă să-ți vezi butucii, in cadrul zilelor deschise posesorilor de butași, organizate in fiecare an. Mi s-a părut o idee genială pentru un cadou special sau pur și simplu pentru o experiență altfel. Mi se pare ca prețul e avantajos și se pare ca au mare succes cu această idee.

Concluzia

CRAMA 1000 DE CHIPURI nu e doar despre vinuri – e despre oameni, povești și timp petrecut cu sens. Nu te simți ca un turist, ci ca un oaspete. Pleci de acolo cu câteva sticle bune în portbagaj și cu gândul că te vei întoarce. Dacă aveți un weekend liber și vreți o experiență relaxantă, autentică și gustoasă, puneți CRAMA 1000 DE CHIPURI pe listă.

Pentru tururi de cramă și degustări vă rog să contactați CRAMA 1000 DE CHIPURI la datele de contact de pe website-ul oficial: 1000dechipuri.ro

De aici se pot achiziționa și vouchere cadou, pentru degustare și cazare:

Vouchere Cadou – Casa Colinelor

De la CRAMA 1000 DE CHIPURI puteți să vizitați și Tabara de Sculptura Naeni si Crucea Megalitica a ManafuluiBiserica Dintr-o Piatra si mormantul tracic alaturat, Conacul Bellu, Tabara de Sculptura CiolanuCrama Muzeu 1777Biserica Cetate BraduManastirea ApostolacheManastirea VarbilaVulcanii Noroiosi, obiectivele turistice din Buzauobiectivele turistice din Ploiesti, s.a.m.d.

Sper ca v-a placut articolul si ca v-am inspirat pentru urmatoarea destinatie de vacanta! Va invit in incheiere sa descoperiti pe harta de pe www.taradacilor.ro peste 600 de obiective turistice din Romania:

https://www.taradacilor.ro/2016/02/28/tara-dacilor-pe-harta/

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *