traseu Cabana Piatra Arsa spre Cota 2000 Sinaia, Varful Furnica, drumetie Bucegi

Platoul Bucegi are multe trasee care se pot parcurge usor cu copiii, iar acesta este unul dintre ele. Aflasem de acest traseu atunci cand am coborat de la Cota 2000 la Cota 1400 din Sinaia. Traseul Piatra Arsa- Cota 2000 Sinaia dureaza circa 2 ore dus-intors, 1-1:30 ore la dus si 40 minute la intors.

Inainte sa ajungem la CABANA PIATRA ARSA, ne-am parcat masina pe marginea drumului si am inceput drumetia, urmand cararea din dreapta Cabanei Piatra Arsa, printre jnepeni, pe dunga galbena si un traseu comun pana la un punct cu traseul marcat cu dunga albastra- ce duce la Poiana Stanii Regale.

Era sfarsit de mai si nu ne asteptam sa mai prindem atata zapada, astfel incat sa gasim blocat o parte din drum si sa trebuiasca sa lasam masina mult mai in spate. Cu toate acestea, am venit pana aici sa facem miscare in aer curat si am pornit pe traseu cu gandul ca o sa ne intoarcem sa facem alt traseu, daca o sa dam de gheata sau de zapada inalta.

Am ales totusi un moment unic ca sa facem acest traseu, pentru ca pe alocuri, cararea serpuia printre covoarele de branduse, ce contrastau frumos cu cele de zapada.

Am trecut pe langa Varful Piatra Arsa (2044 m), apoi in stanga se vedeau Coltii Pietrei Arse- dar nu am coborat pana la ei, ci ne-am continuat drumul spre Cota 2000.

La Saua Calugarul ne-am oprit la o poveste cu niste bucuresteni, ce cantau foarte frumos la fluier si cu niste muntomani haiosi din Asociatia Muntarilor “Spritul”- hi, hi.

Mai aveam putin pana la Cota 2000, dar ultima panta cu zapada si copiii care voiau la masa, ne-au convins sa facem cale intoarsa. Ne-am indreptat incet spre masini, prin urmele lasate de noi, cu privirea in zare spre Releul Costila si Cabana Babele.

Ne-am oprit din loc in loc sa mirosim cimbrisorul zgribulit de frig, sa facem o poza unei broaste capturate de zapada si sa vedem daca putem ajuta un biciclist- care isi alesese gresit traseul de mountain bike…

Transbucegi-ul pe care am venit cu masina pana la Cabana Piatra Arsa, ne-a mai adus in aceasta zona, atunci cand am urcat la Saua Strunga, la Cascada Doamnei si la Gura de Rai, la Babele si la Cabana Omu, la Crucea Caraiman, in Canionul Horoabei, la Pestera Ialomitei si la Cheile Zanoagei, s.a.m.d.

APASA AICI PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII

Sper ca v-a placut articolul si ca v-am inspirat pentru urmatoarea destinatie de vacanta!  Va invit in incheiere sa descoperiti si alte trasee poate mai putin cunoscute pe harta de pe taradacilor.ro: https://www.taradacilor.ro/2016/02/28/tara-dacilor-pe-harta/

harta obiectivelor turistice ale Romaniei, ce sa vezi, infoturist

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *