Anul acesta am fost pentru prima dată la evenimentul RO-WINE din Cluj Napoca. Până acum am mai fost doar la edițiile din București, care mi-au plăcut foarte mult, și in urma cărora imi propusesem ca atunci când voi ajunge în Ardeal în perioada evenimentului, sa ajung neapărat și la cel din Cluj.

RO-WINE este până acum cel mai frumos târg de vinuri din România. Am apreciat mereu RO-WINE pentru numărul mare de expozanți, pentru locațiile de top în care este organizat și pentru ambianta plăcută, precum si pentru atmosfera de socializare în care am aflat mereu lucruri noi și am gustat vinuri speciale. De asemenea, consider ca RO-WINE contribuie la educarea consumatorului român și la dezvoltarea turismului romanesc și al atractivității orașelor Cluj Napoca și București.

RO-WINE se adresează atât profesioniștilor (somelierilor, bucătarilor, barmanilor, proprietarilor de restaurante, etc) – pentru care intrarea este liberă, precum și consumatorului final, al iubitorului de vin și de evenimente frumoase- dar care trebuie să plătească un bilet de intrare (un pret pe care îl consider mai degrabă simbolic, având în vedere valoarea evenimentului și a vinurilor degustate aici).

RO-WINE Cluj Napoca a avut loc în restaurantul Chios Social Lounge din Parcul Mare sau Parcul Central „Simion Bărnuţiu”, o locație de top amplasată pe marginea lacului Chios. Acest lac se afla in unul din primele parcuri orăşeneşti din Europa Centrală, un parc ce are o vechime de peste 180 de ani. Parcul Central a fost deschis publicului la începutul anilor 1830, având inițial numele de Népkert -sau Grădina Populară. Clădirile din parc au fost construite însă la sfârşitul anilor 1800 după proiectul arhitectului clujean Pakey Lajo.

Sursa: ISTORIC – CHIOS Social Lounge

Restaurantul are în partea din spate o terasă cu o amplă priveliște pe deasupra copacilor și a canalului ce înconjoară clădirea, iar în față, priveliștea este deschisă spre debarcaderul de pe lac.

La Chios Social Lounge se filmează emisiunea de pe TVR 3 – “Vine Clujul pe la noi”, emisiune pe care o urmăresc părinții mei.

Participanții la RO-WINE au adus cu ei pentru degustare vinuri pentru toate gusturile, de la vinuri noi, proaspete, la vinuri baricate, vinuri seci pana la vinuri licoroase și fortifiate și chiar si vinuri fără alcool. Au fost prezente vinuri din România si Republica Moldova, precum și din zonele renumite ale Franței- din Bordeaux, Burgundia, Champagne. Din Italia au adus vinuri din Toscana, Franciacorta, Sud Tirol și Sicilia, Au fost vinuri din vestita zona Rioja a spaniolilor, din Australia, Nouă Zeelanda, Argentina și chiar și din Georgia.

RO-WINE este un eveniment la care pot să socializezi cu alți vizitatori, să povestești cu reprezentanții cramelor și să afli povestea anumite branduri de vin, fără să fie nevoie să te duci pana la crama ca să-i  vizitezi. In plus, atmosfera de sărbătoare din timpul zilei de la RO-WINE a fost prelungită sâmbătă după eveniment cu petrecerea -RO-WINE After Party, care a fost întreținută de Dj-ul Chios și la care intrarea a fost liberă pentru vizitatori.

În cadrul târgului de vinuri RO-WINE au fost prezenti in mare parte producători români de vinuri. I-am întâlnit și anul acesta pe reprezentanții cramelor Gramofon, Ferdi, Budureasca și Vitis Metamorfosis, patru crame foarte bune din zona viticolă Dealu Mare, fiecare cu povestea lor interesantă. Crama Gramofon a fost prezentă la festival doar cu gama lor Gramofon Wine. Crama Ferdi a prezentat o selectie din vinurile lor premium, inclusiv Mister S Legend si Cuvee Unchiu Puiu. Crama Budureasca a prezentat inclusiv vinurile premium din gama Noble, iar Vitis Metamorfosis a adus vinurile de top din gama Cantus Primus și pe cele din gama Via Marchizului, precum si cele din gama Coltul Pietrei. La standul Domeniile Alexandrion Rhein l-am intalnit pe Catalin Cojocaru– un somelier pasionat care ne-a prezentat cu entuziasm spumantele Rhein si Feteasca Neagra productia 2020 din Gama Hyperion. Din Mehedinti a fost prezenta Crama Corcova, iar de pe Tarnave a fost Crama Jidvei, al căror castel vă îndemn cu tărie să-l vizitați atunci când ajungeți în Transilvania. Nu avem 4000 de chateau-uri ca in zona Bordeaux a Frantei, dar castelul Bethlen Haller din Cetatea de Balta se ridica la inaltimea castelelor frantuzesti. Crama Jidvei a adus la degustare vinurile roșii din Pinot Noir- o noutate pentru pentru ei, precum și spumante Scintti- făcute după metoda Charmat. 

Ca si noutate, am încercat la RO-WINE pentru prima dată vinul Ornellaia, unul dintre vinurile “super toscane”, un vin realizat din 53% Cabernet Sauvignon, 25% Merlot, 15% Cabernet Franc, 7% Petit Verdot de catre familia Antinori din Italia, familie nobilă italiană ce a intrat în afacerile cu vin încă de pe la 1300 și care deține în România crama Vitis Metamorfosis din Dealu Mare. Am remarcat și vinul din soiul georgian Rkatsiteli, pe a cărui etichetă am găsit desenata o qvevri- amfora pe care au folosit-o și georgienii pentru a-și păstra vinurile. Sticla modernă de vin a fost inventată de un englez abia pe la 1600. Legat de istoria georgienilor se știe ca cei mai vechi sâmburi proveniți dintr-o vie cultivată, descoperiți și datați cu carbon, au fost găsiți în Georgia și datează din anii 7000 înainte de Hristos.

Din renumită zona spaniolă Rioja am încercat de la Bodegas Muga vinul Prado Enea din 2016, un cupaj din soiurile Tempranillo, Garnacha, Mazuelo și Graciano. Din Bordeaux Franța au desfăcut un vin de la Chateau Marsau realizat din Merlot si un altul de la Crama Dourte realizat din Cabernet Sauvignon si Merlot, iar de la Famille Gueguen un Chablis. Din Argentina am gustat un Cabernet Franc de la Bodega El Enemigo și un Malbec făcut din vița veche de peste 100 de ani de la Catena Zapata. Din Noua Zeelanda au pus pe masă un Pinot Noir de la Cloudy Bay. Au fost prezente și două șampanii pe care le știam bine- Pommery și Ferrari, un spumant făcut cu aceeași metodă din Franciacorta Italia și câteva prosecco bune-din unul servind aici chiar și cocktail-uri.

Și pentru că vinul nu merge pe stomacul gol, la RO-WINE Cluj Napoca a fost prezentă și compania Macromex, care a adus la degustare o serie de preparate pentru horeca, dar care pot fi achiziționate din marile lanțuri de magazine de oricine și care pot fi consumate foarte ușor acasă. La parter a fost organizata o  masa cu ravioli avand diverse umpluturi, de la creveți la burata și trufe, ravioli ce au fost acompaniati de sosuri de ardei și roșii, de ciuperci si de quatro formagi, peste care a fost presărat putin parmezan. La etaj a fost organizat un bar cu gustări tip tortilla și hamburgeri cu carne de pui și vită, plus niste delicioase gogoși umplute, iar la standul Alioli am găsit pe masă jamon, salam iberic, feliuțe de pâine stropite cu un foarte bun ulei de măsline.

Ce să mai, a fost un simpozion adevărat! Cuvântul grecesc “symposium” înseamnă “a bea împreună “, iar înțelesul contemporan vine de la obiceiul grecilor de a purta după masa lungi conversații despre vin.

Cel puțin în România nu am găsit festivaluri mai frumoase care să fie dedicate altor băuturi, ceea ce este normal dupa mine, pentru ca vinul este pe primul loc între toate băuturile. Este singura băutură pentru care oamenii au inventat și un zeu, pe Dionisos. Vinul este un aliment complex, care a evoluat odată cu omenirea, fiind considerat in trecut un elixir, alungător al bătrâneților, dezlegător de limbă, medicament și aliment. 

Vinul este băutura care cred că a suferit cel mai mult dintre toate bauturile. A fost lovit de o mulțime de boli- de filoxera, de mană, de făinare. A rezistat capriciilor vremii, dar până la urmă a ieșit învingător prin truda podgoreanului ce a lucrat via cu patimă și cu pasiune. Vinul a fost băutura regilor, a oamenilor bogați și a bisericii, până când a ajuns accesibil tuturor, fiind în prezent băutura de masa zilnica, de sărbătoare și de evenimente.

Prin numărul mare de vizitatori din toate colțurile țării și chiar din străinătate cred ca acest festival de vinuri a fost un succes deplin. Este foarte bine ca sunt organizate astfel de evenimente si in Romania, pentru ca prin ele, producătorii au ocazia să se prezinte și să-și prezinte noile vinuri. Așa cum ziceam și la început, RO-WINE este un eveniment foarte important pentru educarea consumatorului român, pentru că în primul rând românii trebuie să-și cunoască vinurile si pentru ca de regulă există in consum un anumit naționalism pe care il are fiecare popor. Chiar dacă majoritatea participantilor au fost producători de vin din România, prezenta producătorilor din alte țări este utilă pentru comparație cu vinurile românești, pentru diversitate și pentru concurență. 

https://romaniawinefestival.com/

Pentru a descoperii alte crame din Romania, va invit sa accesati meniul ENOTURISM/TURISM VITICOL/TURISM OENOLOGIC/CRAME ROMANIA

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *