Județele Prahova și Buzău sunt bogate în obiective istorico-turistice, iar de câțiva ani, podgoria Dealu Mare- aflata in cele două județe, contribuie și ea la atragerea turiștilor în această zona prin cramele sale și turismul oenologic sau viticol.

Vizitarea unei crame este o experiența deosebită, în care socializezi, savurezi un pahar de vin într-un cadru minunat și afli istoria, tradiția, simbolurile și povestea vinurilor românești. 

Cu această ocazie am ajuns la CRAMA FERDI– o cramă pe care o cunoșteam prin intermediul vinurilor sale achiziționate de-a lungul timpului, dar, chiar dacă știam în mare povestea acestor vinuri, voiam să văd unde și cum sunt plămădite vinurile Ferdi.

Am întâlnit cuplul Fernando și Ofelia la târgurile de vinuri Ro-wine Cluj Napoca și Revino, unde am discutat despre soiurile de struguri folosite în cupajele vinurilor Ferdi, despre terenurile cultivate și despre originea numelor care se află pe etichetele lor. I-am apreciat de fiecare dată pentru modestia, dedicația și pasiunea pe care mi-au transmis-o, precum și pentru faptul ca au fost printre puținii proprietari de crame prezenți personal la mai toate târgurile, chiar dacă acest lucru a implicat un efort fizic și material substantial. Se vede ca au înțeles foarte bine importanța promovării și faptul ca educarea consumatorului român se face în timp, cu trudă, la fel cum din greu se lucrează și via, până se produce vinul de calitate.

Turul cramei Ferdi ne-a fost făcut de Paul Mihăilescu- fiul domnului Fernando Mihăilescu, care ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze și ne-a invitat în spatele cramei să ne servească cu un pahar de vin rece. 

La crama Ferdi degustările se țin în spatele cramei, sub un cireș, sau pe veranda alăturată ce are o priveliște amplă spre via lor. Degustarea poate continua apoi în sala cisternelor de inox sau chiar în sala baricurilor pe un butoi transformat în masă.

Într-un mod profesionist, Paul ne-a spus de la început în ce constă turul cramei Ferdi, ce vinuri s-a gândit să ne prezinte și apoi ne-a întrebat cat timp avem la dispoziție, astfel încât să-și ajusteze prezentarea în funcție de timpul nostru. 

Mi-a plăcut la crama Ferdi și faptul ca lista de vinuri oferită spre degustare nu este neapărat fixă, astfel ca, în cazul în care nu ai încercat un vin anume de la această cramă, atunci când treceai la următorul vin, puteai să alegi tu vinul din din culoarea și gama respectivă.

Primul vin degustat a fost un roze echilibrat, răcoritor, sec, realizat din soiurile de struguri Shiraz, Blaufränkisch și Malbec, struguri cultivați în via care prelungeste crama Ferdi până la dealul împădurit din zare. Numele acestui vin este Cosmina- si a fost botezat după numele pârâului din apropierea cramei.

In cadul turului acestei crame am aflat ca numele Ferdi vine de la Fernando- prenumele proprietarului Mihăilescu Fernando Marius, iar simbolul cu cei doi pești prezenți pe etichetele sticlelor de vin Ferdi reprezintă doi păstrăvi ce fac trimitere la pasiunea pentru pescuit la muscă a acestuia, fost campion național și mondial la acest tip de pescuit. Pe lângă acest aspect, atunci când au hotărât să folosească simbolul cu păstrăvi pentru vinurile Ferdi, s-au gândit ca păstrăvul este un pește nobil, apreciat de toată lumea, asociat cu natura și cu apa curată, atribute pe care le asociaza și cu vinurile pe care le creează.

Am trecut apoi să degustăm mult apreciatul Cuvee Alexandra- realizat din soiurile Tămâioasă Românească și Sauvignon Blanc, un vin proaspăt, cu aciditate echilibrată, cu arome discrete de flori, măr verde și citrice. Acest vin a fost botezat dupa numele momelii folosite de domnul Mihailescu Fernando atunci cand a castigat campionatul mondial de pescuit.

Am mai aflat în cadrul discuției ca domnul Mihăilescu Fernando s-a hotărât să devină producător de vin după ce s-a ocupat de partea de vinuri la un restaurant din Paris si ca a activat ca degustător international de vinuri. Apoi a vizitat câteva crame din lume și s-a hotărât să creeze propriile vinuri într-un stil personal, cooptându-l în acest demers si pe fiul său și ghidul nostru, Paul Mihăilescu. Paul a preluat de la tatăl său și “microbul” pescuitului, precum și pe cel al vinului, în prezent urmând un master în vinificație. Ca să ajungă la actualele vinuri au experimentat mult, avand peste 15 etichete. Creează mereu vinuri noi, în cupaje diferite și cu metode diverse. Folosesc budane italienesti de 2000 litri, baricuri românești, americane și franțuzești, dar nu respectă o regulă anume în folosirea lor, astfel incat rezulta vinuri cu taninurile imblanzite de aceste baricuri, elegante dar si corpolente, iar in acestea se pot intalni arome complexe de vanilie, cocos, cafea, cacao. Vinul nu este o stiinta exacta, acesta variaza in functie de soi, de regiune, de invechire si nu in ultimul rand de inventivitatea, inspiratia si cunostintele oenologului.

La Crama Ferdi au creat chiar și un vin petiant, ușor efervescent, realizat din Chardonnay, vin ce se numeste Sauvage-un nume care te duce cu gandul la natural, brut, salbatic.

Am degustat apoi vinul White Queen- realizat din Chardonnay 100% cu fermentatie în baric și cu batonaj. Dacă la Roze Cosmina și Cuvee Alexandra au pus dop cu filet- având în vedere ca sunt vinuri proaspete, care nu sunt destinate invechirii, iar sticla de vin Sauvage s-a capsulat cu dop de metal-având in vedere ca este un vin ușor efervescent, în cazul White Queen, fiind vorba de un vin complex, lăsat pe drojdii, baricat, potrivit pentru învechire, s-a folosit dop de plută, peste care s-a aplicat și o ceară.

Crama Ferdi a fost înființată în anul 2009 pe terenul familiei aflat în satul Valcanesti, la limita podgoriei Dealu Mare. Este o cramă artizanală autentică, cu selecția manuală a strugurilor, cu îmbuteliere mecanică, cu etichetare și aplicare ceară și sigiliu în mod manual, cu un număr redus de sticle de vin produse. La crama Ferdi se produc cam 35.000 de sticle de vin pe an, din vița de vie crescută pe mai multe parcele din Dealu Mare- în total 7 hectare, din care o parte sunt în proprietate, iar altă parte în arendă.

Crama Ferdi este mică ca dimensiuni, foarte curata, bine îngrijită, cu zona de budane și cuve de inox la primul nivel, iar la subsol cu zona de baricuri și cu “biblioteca de vinuri”- locul în care se găsesc verticale începând cu anul 2010. Majoritatea vinurilor produse la crama Ferdi sunt vinuri premium, gastronomice, toate vinurile roșii, plus două vinuri albe fiind baricate.

Alte nume alese pentru vinurile cramei Ferdi amintesc de oamenii speciali din viața familiei, ceea ce arată ca nu si-au uitat trecutul și ajutorul primit de la cei din viața lor. De exemplu, Cuvee Unchiu Puiu cinstește memoria unchiului care i-a ajutat la construcția cramei Ferdi. Inițial acest cupaj se numea Rosu de Valcanesti și este un cupaj din soiurile Syrah, Blaufränkisch și Merlot. Cuvée Unchiu Puiu a primit aur la Vinarium în 2021.

Cuvee Francisc poartă numele celui care l-a crescut pe proprietar și este un vin baricat 14 luni, realizat din Cabernet Franc (66%) și Merlot (34%).

Alte denumiri de vinuri au o notă misterioasă, cu inițialele vinurilor din care sunt create. De exemplu Mister M Legend- este realizat din Merlot și a fost baricat 20 luni. Ferdi Mister S este un Shiraz de Dealu Mare si a luat medalia de aur vinul.ro in 2023. Vinul Madame S este realizat din Sauvignon Blanc, existând chiar și o variantă fume, Madame S – Fume, un vin baricat 6 luni.

Dacă alți producători și-au numit Black Maiden vinurile create din Feteasca neagra, la crama Ferdi acestea se numesc Lady Black și sunt baricate 14 luni. Vinul Red King- este un Cabernet Sauvignon, regele vinurilor roșii fiind baricat 16-24 luni. Acest vin a fost premiat cu aur la concursul Vinarium din 2024. Vinul Cuvee Fario a fost realizat din Shiraz, Cabernet Franc și Merlot, în ediție limitată de 300 de sticle, este baricat 24 luni și poarta denumirea din latină a păstrăvului ce se găsește în rauri- Salmo Fario. Si Cuvee Fario a fost premiat cu aur la concursul Vinarium din 2024. Pe cand Cuvee Ferdi este un vin care se produce doar o dată la 5 ani, fiind o ediție unică produsă prima dată în 2014, la 5 ani de la înființarea cramei.

Vizitele la crama Ferdi se fac organizat, în grupuri de 4-18 persoane. Pentru programari vizite si degustari contactati crama Ferdi pe site-ul Acasă – Crama Ferdi.

De la crama Ferdi puteți vizita obiectivele turistice din Câmpina, Casa Memoriala Nicolae Iorga din Vălenii de Munte, Casa domnească de la Brebu, Tabara de Sculptura Naeni si Crucea Megalitica a ManafuluiBiserica Dintr-o Piatra si mormantul tracic alaturat, Conacul Bellu, Tabara de Sculptura CiolanuCrama Muzeu 1777Biserica Cetate BraduManastirea ApostolacheManastirea VarbilaVulcanii Noroiosi, obiectivele turistice din Buzauobiectivele turistice din Ploiesti, s.am.d.

Sper ca v-a placut articolul si ca v-am inspirat pentru urmatoarea destinatie de vacanta!  Va invit in incheiere sa descoperiti pe harta de pe www.taradacilor.ro peste 500 de obiective turistice din Romania: https://www.taradacilor.ro/2016/02/28/tara-dacilor-pe-harta/

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *