SUS IN PADINA SI DE ACOLO LA CASCADA DOAMNEI, GURA DE RAI SI CASCADA OBARSIA IALOMITEI

Padina, Bucegi, Cascada Obarsia Ialomitei, obiective turistice Romania

In Padina puteti ajunge pentru un traseu de o zi din Bucuresti sau puteti sa va petreceti aici mai multe zile. Oricum ar fi, cu aceasta destinatie o sa mergeti la sigur. Veti gasi in zona Padinei peisaje spectaculoase si trasee usoare, cazare la cort sau la hoteluri si pensiuni, mancare pentru toate buzunarele.

Cu aceasta ocazie noi am facut un traseu de o zi pe la Cascada Doamnei, la zona Gura de Rai si la Cascada Obarsia Ialomitei, iar la intoarcerea spre Bucuresti ne-am oprit ca sa admiram sculpturile in lemn din Parcul Central al orasului Pucioasa.

Padina, Cascada Doamnei, Gura de Rai, Cascada Obarsia Ialomitei, obiective turistice Romania, Bucegi

Daca ati mai vazut vreunul dintre aceste obiective si/sau aveti mai mult timp la dispozitie, atunci mai puteti vizita in zona si Cheile Zanoagei, 7 Izvoare, Cheile Tataru Mare, TURBARIA LAPTICI, LACUL BOLBOCI, Canionul Horoabei, Pestera Ialomitei si sa faceti trasee pana la Sfinx, Babele, Saua Strunga, s.a.m.d.

Padina este un cuvant de origine slava, insemnand platou, un loc plat situat pe culmea unui deal sau a unei inaltimi, iar ca sa ajungi aici din Bucuresti iti ia cam 2-3 ore. De aceasta data am lasat masina in spatele telecabinei si am continuat pe jos urmand marcajul triunghi rosu si dunga albastra, pana cand acestea s-au separat si am continuat pe triunghi rosu spre Cascada Doamnei. Pana aici am facut maxim 30 de minute in mers lejer. Traseul trece peste un pod de lemn, ce traverseaza raul Ialomita si ocoleste o padurice.

Am urcat apoi pe cursul apei si pana la cascada principala am mai gasit cateva cascade mici, dar foarte frumoase. Cum ajungi in vale, linistea muntilor este tulburata de clipocitul apei, iar de mai sus, zgomotul cascadei ne-a atras la ea cu curiozitate. Cascada Doamnei nu este foarte inalta sau spectaculoasa, fiind ascunsa la baza Varfului Batrana (2.179 m) de un versant plin de ienuperi.

Dupa ce ne-am bucurat de Cascada Doamnei, ne-am indreptat spre traseul ce duce la Cascada Obarsia Ialomitei, taind traseul pe sub Varful Spinarii (2.127 m).

La un moment dat, acest „traseu” facut de ciobani, a intalnit un paraias ce se prelingea peste niste pietre rosiatice si care a format peste ele o pelicula vascoasa. Eram chiar deasupra marcajului GURA DE RAI. Am alergat putin in vale si apoi inapoi ca sa testam teoriile gasite pe net despre disparitia oboselii, reglarea functiilor corpului, energizare, etc…. Cu siguranta obosesti atunci cand ajungi sus dupa un sprint la deal, dar parca oboseala trecea repede. Ce am mai constatat diferit a fost si faptul ca aplicatia busola de pe telefon imi indica un magnetism mai ridicat in comparatie cu cel de pe langa Cascada Doamnelor. Aici aveam in jur de 68 micro Tesla iar pe langa cascada 20-30 micro Tesla. Interesant! Acasa sau la munca unde sunt inconjurat de calculatoare, televizoare s.a.m.d busola imi indica 50 micro Tesla dar aici in mijlocul naturii nu aveam asa ceva…

Se pare ca aceasta zona incepe imediat dupa ce treceti de podul de lemn mentionat mai devreme si continua pe tot versantul stang al Ialomitei.

Am plecat mai departe spre CASCADA OBARSIA IALOMITEI, care era acum aproape secata. In alte dati cand am fost aici ea era atat de mare incat se vedea de de la coada Lacului Bolboci, cum cobori spre Turbaria Laptici. Din pacate atunci nu am facut poze iar acum nu am avut ce sa pozez…Tot traseul a durat cam 2 ore de mers lejer.

APASA AICI PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII

 

Aceast zona a Bucegilor este incarcata de energii si ne-a dat cea mai pura apa din lume, la 7 Izvoare, apoi Sfinxul, Babele, legendele lui Zalmoxe, povestile cu extraterestii din Sala Proiectiilor de sub munte… Este o zona pe care nu te mai saturi s-o explorezi si care m-a cheamat la ea neincetat…

In drumul de intoarcere spre Bucuresti ne-am oprit la PUCIOASA, unde voiam sa vedem sculpturile de lemn din parcul central.

APASA AICI PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII

 

Daca alegeti si voi drumul de intoarcere pe la Targoviste, va mai puteti opri si la Pietrosita, unde am vizitat Casa memoriala Alexandru Cioranescu si Biserica Joseni, dar si la la Targoviste, unde poate mai aveti obiective turistice de descoperit, sau, daca alegeti Valea Prahovei, va puteti opri pentru a vizita obiectivele turistice din Sinaia, la Casa Domneasca de la Brebu, Campina, la troita unde a fost omorat Nicolae Iorga si la Manastirea Turnu a lui Vlad Tepes din Targsoru Vechi.

PS: Apasa mai sus pe numele obiectivului scris cu litere mari si vei ajunge direct la harta google iar acolo apasa butonul „navigare” ca sa te duca direct la destinatia turistica…

Iti urez drumetie placuta!

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nine + = seventeen