WEEKEND DE POVESTE PE VALEA VÂLSANULUI. O vacanță reușită cu copiii în Argeș

Când am vrut să găsim o alternativă liniștită la aglomerația obișnuită de pe Valea Prahovei, ne-am urcat în mașină și am pornit spre județul Argeș. unde am avut parte de un weekend de neuitat, cu istorie, o drumetie ușoara în mijlocul naturii și distracție maximă pentru cei mici. Iată cum a arătat aventura noastră!

File de istorie: BISERICA BRĂDETU (anii 1400)

Prima oprire a fost în satul Brădetu. BISERICA BRĂDETU este o adevărată bijuterie arhitecturală, considerată de istorici singura biserică din Muntenia ridicată în secolul al XIV-lea care s-a păstrat aproape integral în forma sa originală. Ctitorită în vremea voievodului Mircea cel Bătrân, biserica ne-a impresionat prin frescele vechi și detaliile din piatră profilată.

În inima naturii: CHEILE VÂLSANULUI

Ne-am continuat drumul de-a lungul râului VÂLSAN, un loc faimos pentru biodiversitatea sa unică.

Secretul din apa râului: Povestea Asperetelui

Intrând pe valea râului, le-am povestit copiilor despre secretul cel mai bine păstrat al acestor ape: peștele ASPERETE.

O fosilă vie unică în lume: Este cel mai vechi pește din Europa și unul dintre cei mai rari din lume, fiind un adevărat contemporan al ultimilor dinozauri. Pentru cei mici, a fost ca o adevărată vânătoare de comori fantastice să știe că ne plimbăm chiar pe lângă râul unde înoată această mică legendă vie.

Obiective de neratat pe traseu:

POIANA VÂLSANULUI. Am făcut o scurtă oprire pe pajiștile întinse și verzi, unde copiii au putut alerga în voie și în deplină siguranță.

CASCADA VÂLSAN și CHEILE VÂLSANULUI. Am admirat modul spectaculos în care râul își croiește drum printre pereții stâncoși și pădurile dese. Aerul curat de munte ne-a reîncărcat instantaneu bateriile.

Locuri ideale de picnic și campare. 

Am găsit în această zonă poieni largi și primitoare, mărginite de pădure și de susurul râului.

O mică întâmplare de neuitat. Chiar în această zonă am dat peste un cățeluș mic, rătăcit și extrem de prietenos, care s-a ținut după noi. Cum nu îl puteam lăsa singur în sălbăticia cheilor, am avut grijă de el până am întâlnit niște localnici cumsecade, cărora li l-am încredințat bucuroși pentru a-l duce în siguranță jos, în sat.

A fost o drumeție extrem de ușoară, plană și accesibilă pentru întreaga familie.

Pentru ca făcusem o rezervare la un restaurant și timpul a trecut foarte repede, n-am mai ajuns la BARAJUL VÂLSAN, care ar fi trebuit să fie punctul terminus al drumeției noastre,

Zona ne-a surprins foarte plăcut din punct de vedere gastronomic. Am remarcat existența câtorva Puncte Gastronomice Locale (care sunt deschise doar în sezonul de vară!), dar și a numeroase terase cu preparate la grătar.

Am mâncat excelent niste pastrama de oaie in sos de vin și ne-am cumpărat apoi și pentru acasă de la carmangeria restaurantului: mici, cârnați, diverse mezeluri, pastramă fragedă de oaie și o specialitate locală numită „Deliciu Domnesc”.

Distracție și adrenalină: SANIA MONTANĂ DOMNEȘTI

Pentru că cei mici își doreau și o doză de aventură, am mers si la SANIA MONTANĂ DOMNEȘTI. Traseul pe șine oferă o coborâre plină de distracție și viteză, totul desfășurându-se în condiții de  siguranță. A fost fără îndoială, unul dintre punctele culminante ale zilei pentru copii!

După ce descoperiti minunățiile REZERVATIEI VALSAN va puteti bucura de liniștea și confortul unei cazări convenabile din apropiere, in satele Slatina sau Nucsoara, fără grija echipamentului de camping și a nopților la cort. VEDETI AICI OPȚIUNILE DE CAZARE DIN APROPIERE ȘI REZERVATI RAPID!

(Link-ul de mai sus este afiliat Booking.com — iar dacă va rezervati cazarea oriunde in lume prin acest link, nu neaparat in zona obiectivelor din acest articol, eu pot primi un mic comision, fără niciun cost în plus pentru dumneavoastra. Mulțumesc anticipat daca sustineti prin asta acest blog si totodata promovarea Romaniei!

Dacă aveți la dispoziție mai mult timp sau reveniți în zonă (așa cum am făcut noi cu alte ocazii), vă recomandăm să includeți în itinerariu și următoarele atracții: CASA ELISABETA RIZEA DIN NUCȘOARA și pitoreasca vale a RÂULUI DOAMNEI (drumul care duce spre VÂRFUL MOLDOVEANU); Mănăstirile speciale: BISERICA CORBII DE PIATRĂ și MĂNĂSTIREA ROBAIA.

La întoarcerea spre București, puteți face scurte popasuri si la alte obiective reprezentative din județul Argeș: obiectivele turistice din CURTEA DE ARGEȘ; obiectivele turistice din PITEȘTI, VILA FLORICA (Domeniul Brătianu din Ștefănești) și CONACUL GOLEȘTILOR; MANASTIREA COBIA, CULA RACOVITA SI MANASTIREA VIEROSI, CONACUL BRÂNCOVENESC DE LA POTLOGI, șamd. 

Sper ca v-a placut articolul si ca v-am inspirat pentru urmatoarea destinatie de vacanta.  Va invit in incheiere sa descoperiti si alte trasee interesante din Romania: https://www.taradacilor.ro/2016/02/28/tara-dacilor-pe-harta/

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *