Limanu, Marea Neagra, info turistice, obiective turistice Constanta, marina, ambarcatiuni de inchiriat, teambuilding, croaziera, regata

Am ajuns in portul de ambarcatiuni de la LIMANU pentru a lua masa cu un prieten, care a fost prins de microbul navigarii pe mare. Golfuletul este foarte pitoresc, fiind bine protejat de furia marii, la care are acces printr-un lung canal ce serpuieste valea pana cand, in zilele cu toane bune, marea deschide larg bratele aventurierilor.

Limanu imi mai aminteste si de cantecul preferat al unui alt bun prieten, de “Gente di Mare” al lui Umberto Tozzi si Raf. In acesta, oamenii marii sunt binecuvantati cu libertatea, iar cei de pe uscat isi deplang soarta de a fi prizonieri ai oraselor.

De la Limanu poti inchiria o ambarcatiune cu tot cu skipper, conducatorul ei, si poti astfel sa ai o zi sau mai multe zile de navigare pe a noastra Marea Neagra si o experienta placuta cu prietenii sau colegii tai de munca in cadrul unui teambuilding. Imi pare bine ca a aparut si la noi aceasta optiune, pe care am vrut sa o incerc de cateva ori din Grecia cu cativa prieteni, o oferta turistica raspandita in toate tarile Mediteranei, de la greci la francezi, pana la italieni si croati. E drept ca Mediterana, “mare nostra” a romanilor, ofera peisaje mult mai spectaculoase si o multime de insulite, pe cand la Marea Neagra tarmul este mai spectaculos spre bulgari. Chiar si asa, nu strica sa incerci sentimentul libertatii si mirosul fermecator al marii, mergand poate pana la Dalboka, in Bulgaria, unde am incercat nenumaratele feluri de preparate din scoici sau pana la Balcik-ul Reginei Maria a Romaniei, unde am ajuns de mai multe ori dar pe uscat. Acest oras-port, care e cea mai frumoasa destinatie apropiata de Limanu, a fost denumit in trecut Dionysopolis, un nume atat de plin de semnificatii pentru ai nostri traco-geto-daci, lucruri pe care nu o sa le dezvolt aici. Mentionez doar ca zona Balcik-lui a facut parte din Tara Dacilor in stapanirea lui Burebista si ca ne-a pastrat pana astazi inscriptia cu referire la capitala Argedava, pe care am cautat-o pe langa Draganescu.

Nu am gustat pana acum sentimentul pe care ti-l da marea atunci cand o vizitezi cu o barca cu panze, ocazie cu care auzi doar pescarusii, sunetul valurilor si al vantului ce umfla panzele. Am fost pe mare cu barca cu motor si cu un vas de croaziera iar cu barci mai micute pe Dunare si in Delta Dunarii si atunci mirosul apei mi-a invadat corpul prin toti porii. Dar aici, trebuie sa fie mult mai profund, un sentiment de contopire cu marea.

Si Limanu, alaturi de alte marine, “trimite” ambarcatiuni pentru a participa la “regate”. Aceste concursuri pe mare ce au loc de primavara pana toamna sunt adevarate sarbatori care coloreaza fundalul de albastru al marii si aduc veselie in lumea sirenelor.

De la Limanu poti ajunge sa vizitezi, interesanta moscheie Esmahan Sultan, cetatea, muzeul si Mausoleul de la Adamclisi, multimea de obiective turistice din Constanta, Cheile Dobrogei, CapidavaHistria sau chiar Enisala.

Sper ca v-a placut articolul si ca v-am inspirat pentru urmatoarea destinatie de vacanta!  Va invit in incheiere sa descoperiti si alte trasee poate mai putin cunoscute pe harta de pe taradacilor.ro: https://www.taradacilor.ro/2016/02/28/tara-dacilor-pe-harta/

harta obiectivelor turistice ale Romaniei, ce sa vezi, infoturist

Similar Posts

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *