Intr-un alt traseu pe care l-am facut din zona Devei, am ajuns la CETATEA SI BISERICA COLT, la BISERICA DENSUS, BISERICA SANTAMARIE ORLEA, BISERICA PRISLOP SI BISERICA ROTONDA, la CASCADA CLOCOTA SI la TERMELE ROMANE din Geoagiu Bai.

La una dintre portile de intrare in Masivul Retezat, Cneazul Candea a ridicat pe la mijlocul anilor 1200 (sau 1300 dupa alte surse) CETATEA COLT, iar la poalele ei o biserica ortodoxa.
Ulterior, la presiunea maghiarilor, numele Familiei Candea a fost maghiarizat, si transformat in Kendeffy, Cneazul Candea devenind astfel boier-grof ungur. Transformarea in cazul acesta a fost facuta dupa aproximativ 100 de ani, urmand obiceiul maghiar bine cunoscut, de a adauga la numele boierilor romani maghiarizati, terminatia „ffy”. Am mai intalnit in tara noastra asemenea cazuri si la familia Dragosestilor de la Cetatea Ardud, maghiarizati sub umele Dragffy, apoi a familiei Banffy, cu referire la un anume ban, s.a.m.d.
Am plecat mai departe de la Cetatea Colt, pastrand-o in memorie si prin faptul ca am ajuns la “Castelul din Carpati”, mentionat de Jules Verne in cartea sa.

Chiar daca nu ai timp o jumatate de ora sa urci prin padure pana la ruinele cetatii, merita sa ajungi in acest frumos cadru natural, unde imaginile cu privelistea cetatii, ridicata pe colt de stanca si bisericuta de piatra- cu turn piramidal, tipic zonei, iti vor ramane intiparite in memorie mult timp, asa cum mi-au ramas si mie. Din pacate, din Cetatea Colt a ramas doar o ruina, asa cum am mentionat mai sus, iar biserica, din cate am inteles, a fost folosita pe timpul comunistilor pentru adapostirea animalelor… Probabil comunistii au considerat ctitorul un tradator si au procedat la fel ca si in cazul altor asemenea monumente istorice. Le-au lasat in paragina, au infiintat in ele adaposturi de animale, C.A.P-uri, spitale “de nebuni”, de bolnavi de TBC, etc, iar in felul acesta au fost incet, incet, distruse.


BISERICA DENSUS este una dintre cele mai vechi biserici de piatra din Romania. Construita pe la 1200, din ruinele Orasului Ulpia Traiana Sarmisegetuza, este intr-adevar o biserica “fara perche in toata Romanimea”, asa cum a numit-o Nicolae Iorga.
Nu stiu exact cine a ctitorit Biserica Densus, daca a fost Cneazul Litovoi, sau daca a fost un templu construit de romani si inchinat lui Marte, in schimb, arhitectura ei, data parca de mai multe epoci, cu o combinatie de elemente romanice si picturi deosebite, m-a impresionat profund. Un turn pramidal deasupra naosului, modelat in mai multe trepte, lei venetieni, coloane romane ce parca strajuiesc biserica, dantela de caramida de jur imprejur, lespezi si blocuri masive de piatra incastrate in pereti, pictura unui sfant ce-si poarta pielea in bat si a unuia ce pare imbracat in straie taranesti, totul uimeste in aceasta biserica unicat din Romania.


BISERICA SANTAMARIE ORLEA este situata in satul cu acelasi nume, chiar langa conacul Familiei Kendeffy, a Candestilor, mentionati mai sus.
Biserica Santamarie Orlea este recunoascuta in primul rand pentru vechimea ei, care totusi nu se cunoaste cu exactitate, fiind undeva in jurul anilor 1200, dar si pentru combinatia in cadrul acesteia a ortodoxismului cu catolicismul. Am intalnit la aceasta biserica picturi bizantine de la 1300 si scrieri chirilice, impreuna cu ferestre si elemente romanice si gotice. Cu siguranta este o ctitorie a familiei Candestilor, iar datorita maghiarizarii lor, biserica a primit probabil ambele influente religioase.

Arhicunoscuta MANASTIRE PRISLOP, una dintre cele mai importante manastiri ortodoxe din Transilvania, isi are originile in jurul anilor 1400.
Manastirea Prislop si-a primit infatisarea actuala in jurul anilor 1500, cand a fost construita de catre Zamfira, fiica lui Moise Voivod din Tara Romaneasca, langa locul uneia mai vechi ctitorita de Familia Candrea, intalnita la cetatile Malaiesti si Salasu de Sus. Zamfira a fost casatorita aici cu nobili transilvaneni catolici, sau catolizati/maghiarizati, iar manastirea a devenit romano-catolica in jurul anilor 1700. In anii ’40 Arsenie Boca devine preot la Manastirea Prislop, ajungand duhovnicul arhipromovat de Biserica Romana. Lucru acesta a contribut mult la celebritatea Manastirii Prislop, astfel incat s-a ajuns sa fie un loc de pelerinaj ultraaglomerat, mai ales de sarbatori, asa cum am vazut ca este si Manastirea Sambata de Sus, impreuna cu izvorul si cu chilia lui Arsenie Boca din imprejurimi. Arhitectura Bisericii Prislop nu m-a impresionat prea mult, in schimb, mi-a placut tencuiala pictata de la exterior si cadrul natural ce inconjoara biserica.


BISERICA ROTONDA concureaza si ea pentru titlul de cea mai veche biserica din Romania, alaturi de Densus, Santamarie Orlea si Strei, chiar daca nici datele de intemeiere a acestei biserici nu se cunosc cu exactitate, iar alaturi de data, si ctitorul a ramas necunoscut. Conform unei legende, Biserica Rotonda a fost contruita de cruciati, la intoarcerea lor spre locurile de origine. Numele Bisericii Rotonda e dat de forma circulara a cladirii, fiind o constructie tip capela, ce seamana cu ‘Capela lui Isus’ pe care am vazut-o la Odorheiu Secuiesc. M-a dus si cu gandul la casutele albe, de strumfi, pe care le-am vazut in situl Unesco de la ALBEROBELLO, din regiunea Puglia, din Italia.


In GEOAGIU Bai am gasit alte doua obiective turistice interesante, Cascada Clocota si Termele Romane.



Cascada Clocota are o frumusete aparte, si este foarte interesanta pentru ca apa ei este termala. Am intrat pana in spatele Cascadei Clocota pentru o experienta inedita. Va recomand sa faceti asta. Pasiti cu incredere pe piatra peste care curge cascada, pentru ca nu aluneca deloc.

La baza Cascadei Clocota s-au format mici lacuri calcaroase, asa cum am vazut in Turcia, la Pamukkale, doar ca la un alt nivel…

Din Geoagiu Bai, care poate sa fie locul de cazare si de SPA in locul Devei, puteti sa vizitati si alte obiectivele din Tara Hategului, cum sunt: Castelul Huniazilor, cetatile dacice si romane, Arboretumul de la Simeria, s.a.m.d
Sper ca v-a placut articolul si ca v-am inspirat pentru urmatoarea destinatie de vacanta! Va invit in incheiere sa descoperiti pe harta de pe www.taradacilor.ro peste 500 de obiective turistice din Romania: https://www.taradacilor.ro/2016/02/28/tara-dacilor-pe-harta/

10 Comments