CASA MEMORIALA ALEXANDRU CIORANESCU, BISERICA JOSENI SI BISERICA BRANCOVENEASCA DOICESTI

Pe acest traseu veti descoperi o frumoasa biserica cu altar de caramida, apoi biserica curtii brancovenesti de la Doicesti si contributiile lui Alexandru Cioranescu, un important om de cultura roman, care probabil e mai cunoscut in Tenerife decat in Romania.

traseu de o zi din Bucuresti. Casa memoriala Alexandru Cioranescu, Pietrosita, Doicesti

Sunt obiective turistice localizate pe Valea Ialomitei si pot fi vazute intr-un traseu de o zi din Bucuresti, cu oprire daca vreti si pe la unele dintre obiectivele turistice din Targoviste  la care nu ati ajuns inca. Va puteti opri sa le vizitati si atunci cand mergeti spre Cheile Zanoagei, Cheile Tataru Mare, 7 Izvoare sau la traseele din zona Padina.

Eu le-am vizitat intr-un weekend de toamna tarzie, atunci cand ne sarbatoream prietenii la o pensiune din Moroieni. Casa memoriala Alexandru Cioranescu si Biserica Joseni erau foarte aproape de pensiune, iar biserica brancoveneasca din Doicesti am vizitat-o la intoarcere spre Bucuresti.

CASA MEMORIALA ALEXANDRU CIORANESCU se afla in Moroieni si a fost construita probabil in prima jumatate a anilor 1900, cu o arhitectura inspirata de bisericile romanesti. Casa are doua etaje, iar balcoanele de pe fatada principala sunt diferite ca forma. La etajul intai balconul are forma unui arc trilobat iar la etajul doi forma unui arc in forma de acolada.

Casa-memoriala-Alexandru-Cioranescu-Moroieni-obiective-turistice-Dambovita-Romania-Valea-Ialomitei-

In Moroieni a venit din Transilvania la inceputul anilor 1800, Gheorghe Cioran. Fiul sau, Ion Cioranescu, a ajuns sa fie un dascal luminat cu studii in Germania, organizator si autor de manuale scolare, inspector al Ministerului Invatamantului. Acesta va avea 9 copii si toti se vor remarca ulterior in viata, ajungand profesori, poeti, ingineri si autori de manuale, doctori in chimie, litere, medicina si drept. Acest muzeu este de fapt o colectie cu obiectele personale ale acestei familii de carturari, de la leaganul in care au crescut pana la diplome si piese de etnografie colectate de-al lungul vietii lor.

Din aceasta mare familie de invatati romani am retinut in principal numele lui Alexandru, al lui George si al Ecaterinei Cioranescu.

Despre Alexandru Cioranescu, al carui nume il poarta acest muzeu, am retinut ca a scris o lucrare despre Mihnea al III-lea, ca a creat Dictionarul etimologic al limbii romane, ca a scris despre Cristofor Columb si istoria insulelor Canare, unde este si inmormantat si unde, in Tenerife, o strada ii poarta numele.

Despre George Cioranescu am aflat ca a fost poet si jurnalist, ajungand redactor sef la Europa Libera. I-am vazut intr-o camera biroul, reportofonul masiv, o poza in care apare alaturi de presedintele Frantei si mai multe obiecte personale.

Ecaterina Cioranescu a fost o mare chimista romana, sefa a Catedrei de chimie de la Politehnica, membra a Societatii de Chimie din New York, si ea membra a Academiei Romane.

Pe un hol m-am oprit sa citesc versurile poetului roman Ovidiu, exilat la Constanta, pe unde a umblat Regina Elisabeta impreuna cu Regina Maria in cautarea urmelor lui:  „ce-i vrajeste oare pe toti pamantul tarii de nu-l mai poate nimenea de-a pururea uita?”

Casa memoriala Alexandru Cioranescu, Moroieni, obiective turistice Dambovita, Romania, Valea Ialomitei

Sunati la numerele de telefon de mai jos in cazul in care nu gasiti usa deschisa. Ghidul muzeului sta vis-à-vis. Din pacate isi exprima nemultumirea legata de faptul ca sunt putini romani care calca pragul acestui muzeu, chiar daca sunt indrumati de la pensiunile din zona… E drept ca si muzeul are nevoie de renovare si de o mai buna punere in valoare dar daca este curios din fire si un iubitor al patriei vei trece cu vederea neajunsurile si te vei bucura de informatiile descoperite.

Date de contact: 0245772213/ 0731003022/ 0729502919. Bilet intrare: 4 lei. Program de vizitare:  luni – inchis, marti – duminica: 10:00 – 18:00 (01 martie – 31 octombrie) / 09:00 – 17.00 (01 noiembrie – 28/29 februarie). http://mnlr.ro/case-memoriale/casa-memoriala-cioranescu/

Casa memoriala Alexandru Cioranescu, Moroieni, obiective turistice Dambovita, Romania, Valea Ialomitei

APASA AICI PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII

 

De BISERICA JOSENI am dat intamplator cand am ajuns la portile inchise ale Muzeului de Etnografie din Pietrosita. Chiar daca era in timpul programului afisat pe usa, muzeul nu era deschis, dar panoul de pe fatada mi-a alungat dezamagirea indrumandu-ma spre apropiata biserica Joseni.

Nu am aflat de ce se numeste Joseni, biserica fiind construita in Pietrosita, o comuna ce si-a luat numele de la indeletnicirile zonei: sita (sindrila) si piatra, pietro-sita.

Preotul locuieste intr-o casa din curte, asa ca o sa fie dragut sa va deschida si sa va povesteasca istoria bisericii. Aceasta a fost ctitorita in anii 1700 de vataf-ul de plai din Pietrosita (seful plaiesilor sau granicerilor care pazeau o trecatoare) si de un negustor din Targoviste. Se pare ca negustorul avea interes ca vataful de plai sa-i permita trecerea marfii in Transilvania prin Saua Stunga astfel incat sa coboare in Moieciu.

Biserica seamana la exterior cu Manastirea Balamuci sau Biserica Stavropoleus, fiind frumos decorata cu motive florale si acolade mari ce amintesc de stilul maur.

In pridvor am gasit ca la toate bisericile vechi scenele ce infatiseaza raiul si iadul, dar si o scena cu Eva torcand in costum traditional romanesc si cu Dumnezeu la facerea lumii.

In pronaos i-am gasit pe ctitori alaturi de domnitorul Tarii Romanesti de la acea vreme, Alexandru Scarlat Ghica, iar in biserica cel mai mult mi-a placut catapeteasma de zid.

Am mai retinut despre aceasta biserica si faptul ca usa veche, datorita frumusetii sale, a fost dusa la Muzeul National de Istorie.

Am mai aflat ca pragul bisericii a fost calcat si de Nicolae Iorga, cunoscut explorator al bisericilor de pe teritoriul Romaniei, de Dimitrie Gusti, Regele Carol I si Regele Ferdinand I.

APASA AICI PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII

 

Nu stiu cati oameni mai ajung la bisericile romanesti pentru valoarea lor monumentala, sa le studieze arhitectura din care stramosii nostri s-au inspirat in constructia caselor, sa le afle istoria si sa le admire pictura. Cred cu parere de rau ca aceste lucruri nici macar nu sunt observate de contemporanii foarte credinciosi, dar sa mai fie si apreciate si sa-i inspire in constructia si amenajarea propriilor case.

M-am intors inspre masina cu gandul la cele cateva frumoase case intalnite si m-a cuprins din nou mahnirea legata de pierderea mostenirii arhitecturale. In trecut acoladele, formele florale, braurile si alte ornamente ale bisericilor sau ale caselor stramosesti erau preluate in arhitectura unei case chiar si de om simplu, iar astazi totul se face drept, fara nici un fel de gust, fara nici o legatura cu mostenirea stramosilor nostri. Aceste modele au fost preluate dupa cum am vazut mai sus si de familia Cioranescu, de familia Bratienilor la Florica, de Golesti la Campulung, de Balcesti, de Minovici in Bucuresti, s.a.m.d.

La intoarcere spre Bucuresti m-am oprit si la BISERICA BRANCOVENEASCA DIN DOICESTI. Doar ea a mai ramas din curtea lui Constantin Brancoveanu, unde isi ducea copiii in grija si de la a caror doici i-a ramas locului numele de Doicesti.

Curtea domneasca si biserica Doicesti, Targoviste, obiective turistice Constantin Brancoveanu, Romania

Curtea domneasca si biserica Doicesti, Targoviste, obiective turistice Constantin Brancoveanu, Romania

Biserica a fost reconstruita de Constantin Brancoveanu pe la 1700, pe o ctitorie mai veche a lui Matei Basarab, ctitorie ce se mai numea si Schitul Paroaia.

Curtea domneasca si biserica Doicesti, Targoviste, obiective turistice Constantin Brancoveanu, Romania

Acum biserica se deschide din pacate doar sambata si duminica, precum si la evenimente nefericite. Nu se mai oficiaza slujbe aici, fiind construita o biserica noua imediat in afara zidurilor. Este in renovare acum, fiind destul de crapata la exterior dar consolidata, iar pictura destul de afumata, astfel incat sa nu te poti bucura prea mult de ea.

Totusi pictura pridvorului s-a pastrat bine, iar impreuna cu coloanele brancovenesti frumos sculptate si prezenta in acest loc m-au implinit ca o frumoasa descoperire.

Am adaugat astfel locul pe lista celor in care iti poti aminti de marele Constantin Brancoveanu, cel care ne-a dat stilul de arhitectura care-i poarta numele si pe urmele caruia mai puteti ajunge vizitand si manastirea Brancoveni, locul unde a copilarit, biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti, locul in care este inmormantat, manastirea Hurez, locul din care s-au inspirat casele din Campulung, regii Romaniei la CotroceniCeausescu la Palatul Primaverii, s.a.m.d, manastirea SurpatelePodul Mogosoaiei, conacele brancovenesti de la Ramnicu SaratPotlogiMogosoaia.

Vizita a fost si mai speciala pentru ca m-am oprit aici impreuna cu un bun prieten, pentru care acest loc este sacru. Aici e ingropat tatane-su si aici a trait impreuna cu familia sa toate traditiile crestinesti, de la inconjurul bisericii de Pasti pana la botez si cununii. Aici a copilarit, jucandu-se cu prietenii in parcul alaturat, iar valoarea locului data de vechimea si de ctitorul sau mi-a fost amplificata de emotia si valoarea sentimentala data de bunul meu prieten.

Curtea domneasca si biserica Doicesti, Targoviste, obiective turistice Constantin Brancoveanu, Romania

APASA AICI PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII

 

PS: Apasa mai sus pe numele obiectivului scris cu litere mari si vei ajunge direct la harta google iar acolo apasa butonul „navigare” ca sa te duca direct la destinatia turistica…

Sper ca v-a placut articolul si ca v-am inspirat pentru urmatoarea destinatie culturala. Cred ca prin astfel de trasee ne putem bucura de locuri frumoase din Romania, de arhitecturi unice si vechi opere de arta, descoperindu-ne totodata istoria, iar in felul acesta ajungem sa ne iubim mai mult tara, sa contribuim la dezvoltarea ei si sa constientizam care sunt particularitatile ei in raport cu alte tari.

Related Post

Un gând despre „CASA MEMORIALA ALEXANDRU CIORANESCU, BISERICA JOSENI SI BISERICA BRANCOVENEASCA DOICESTI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.